Virgula în vorbire e ca pătrunjelul în supă, adică degeaba

Umblă un curent ciudat de câțiva ani prin populația României, și anume abuzul de virgulă în vorbire. A izvorât din înțelepciunea populară, dar a luat amploare și riști să auzi de câteva ori pe zi cum cineva îți trântește o virgulă într-o conversație. Vin virgulele mai ceva ca imigranții.

Partea amuzantă e că o auzi spusă de cele mai multe ori de oameni care vorbesc cu “vroiam” și “care” atunci când nu e cazul. Greșeala e omenească, dar cu semnele de punctuație nu te pui.

Și asta e ideea, oameni buni, sunt semne de punctuație. De ce l-ai include în vorbire? Dar cu semnul exclamării ce avem, de unde atâta discriminare? Imaginați-vă numai, “Adu-mi o bere din frigider semnul exclamării”. Câte certuri ar mai porni de aici…

Știu, știu, scuza lor e că vor să scape de o cacofonie. Problema e că noi nu prea știm ce înseamnă cacofonia. Pentru informare, cacofonia înseamnă o alăturare nepotrivită de sunete. Nu am auzit pe nimeni să pună o virgulă când spune “m-a masat” sau “frații țipă”, de exemplu. Iar alăturările de acest gen pot fi evitate, trebuie doar să vrei. Caută un sinonim, intercalează un cuvânt, fă o pauză în vorbire, orice, dar nu mai pronunța cuvântul “virgulă”!

Apogeul a fost atins într-un comentariu pe care l-am văzut astăzi pe un blog. Priviți și vă minunați.