Sibiu vs. Brașov, de la cineva care a locuit în ambele orașe
Sibienii și brașovenii au o problemă existențială și nu se pot decide care dintre ei au fost primii în Ardeal. Ce unguri, ce sași… aici problema e cu cei din județul vecin. Dacă locuiești într-unul dintre cele două județe, ai auzit cu siguranță despre “oltenii ăia din Sibiu” sau de “moldovenii din Iașov”.
Am locuit cam 6 ani în Sibiu și unul în Brașov, așa că o să pretind că sunt mai în temă decât comentatorii ziarelor online locale să îmi dau cu părerea despre subiect.
Ca să ne înțelegem de la început: faptul că te-ai născut într-un loc nu îți pune nicio medalie la gât. Degeaba pretinzi că Sibiul e înaintea Brașovului, mai și aduci argumentul cultural în discuție, iar apoi scrâșnești din taste și inserezi o înjurătură de la mama ei. Tocmai i-ai ridicat pe cei pe care îi critici. Iar asta e valabil pentru toți cei care au o conexiune la internet și abia așteaptă să mai vadă un articol care aduce în discuție județul vecin.
Acum că am stabilit cine e irelevant în povestea asta, mă gândesc să vă împărtășesc impresiile personale.
Aici câștigă Sibiul, no questions asked. Faptul că a fost capitală culturală europeană în 2007 încă aduce beneficii Sibiului și probabil că va mai aduce încă vreo 10 ani. FITS e al 3-lea festival de teatru ca importanță din lume, există un festival de jazz renumit, există Red bull Romaniacs, Sibiu Rally Challenge, Artmania, Feeric Fashion Days, Astra Film Festival, Tiff Sibiu și încă vreo 30 de evenimente care ar merita menționate.
De partea cealaltă, Brașovul va pierde imens pentru că a ieșit din cursa pentru capitala culturală europeană 2021. Aici e doar vina autorităților locale. Chiar cred că Brașovul este peste Timișoara și Baia Mare, însă acestea sunt în finală, iar Brașovul nu. Bad management, domnule Scripcaru.
Câștigă Brașovul. Sibiul merge bine la baschet cu CSU, însă Brașovul mizează pe Corona la handbal și la hochei. La fotbal, Voința renaște din ligile inferioare, iar FC Brașov e în liga a doua.
Greu de spus, să zicem că e egalitate. Dacă ne gândim doar la infrastructura rutieră din orașe, cred că în Brașov se circulă cel mai bine din toată România. Bulevarde mari, multe sensuri giratorii, sensuri unice bine-gândite, visul șoferilor. Sibiul are momentan un aeroport. Nu are atâtea curse pe câte și-ar dori, dar tot e mai bine decât o pistă fără aeroport. În plus, din Sibiu intri direct pe autostradă. Ok, ieși după 25 de km fiindcă ne place să construim de mântuială, însă nu asta era ideea.
Winner: Brașov. Nu mă înțelegeți greșit, nimic nu se compară cu farmecul din centrul Sibiului, însă de multe ori farmecul dispare după ce ieși din perimetrul de 500 de metri pătrați. În schimb, Brașovul are mult mai multe locuri în care să-ți petreci timpul. E oarecum normal, fiind de două ori mărimea Sibiului. Iar dacă vorbim de cluburi, cele 3 cluburi din Sibiu chiar sunt ok, dar au o mare problemă: atâtea sunt, 3!
Mai fascinant e că Sibiul nu are un mall în anul 2016. Promenada Mall e o glumă, așa cum singurul cinema din oraș este o poantă demnă de 1 aprilie. Nici Brașovul nu stă strălucit, însă a apărut Coresi, iar Afi construiește încă un mall în centru. Să nu uităm că brașovenii nu trebuie să iasă din oras să servească niște crispy strips.
Ca să nu supăr pe nimeni, am să dau niște statistici și trageți voi concluziile: sibienii câștigă cu câțiva lei mai mult decât brașovenii. Marile companii din Brașov au peste 27.000 de angajați, în Sibiu numărul atinge vreo 15.000. Raportându-ne și la populația județelor, cred că e egalitate.
Aici e mereu o dispută amuzantă, însă realitatea e că evenimentele din Sibiu nu pot atrage mai mulți turiști decât Poiana Brașov. Chiar dacă uneori o noapte de cazare la un hotel în poiană depășește 3 zile de concediu în Dubai, statistica ne arată că Poiana Brașov e un magnet pentru turiști. Vreți cifre? În primele 11 luni ale anului 2015, Sibiul a avut 475 de mii de turiști, iar Brașovul, 940 de mii. Case closed.
Probabil am mai putea găsi vreo 10 categorii, dar simt că mă întind prea mult, iar principalele elemente le-am menționat. Concluzia este că, în acest moment, Brașovul este peste Sibiu, iar asta o spune cineva care trăiește în orașul care l-a dat țării (să ne iertați) pe Iohannis.
Analiza e obiectivă. Subiectiv vorbind, vă spuneam, Sibiul are un farmec care nu poate fi egalat de alt oraș al țării.
Ca sibian, pot spune ca ai dreptate. Dar majoritatea sibienilor sunt prea mandrii sa accepte realitatea.
dar turistii astia sunt amprentati la intrare in brasov, li se vizeaza pasaportul la intrare sau de unde stim ca sunt 960 de mii?:))) eu am fost cu 10 prieteni weekendul trecut, sunt si eu in statistica…sibiul e mult peste!
Statisticile se fac de catre Institutul National de Statistica si se fac pe baza ocuparii locurilor de cazare, deci nu intri in statistica decat daca ai innoptat acolo. Dar e valabil si pentru Sibiu, asa ca argumentul tau pica.
Daca imi zici ca “Sibiul e mult peste”, astept si niste date oficiale, ceva. Altfel esti la fel ca un comentator care zicea ca la FITS sunt 70.000 de turisti/zi, deci vreo 700.000 pe 10 zile de festival. Am ras.
Sibiul are 5562 de locuri de cazare. Restul e cancan.
La FITS nu se spune că sunt 70 000 de turiști pe zi, ci spectatori. Altfel, bun articolul și obiectiv. Orice sibian rațional recunoaște diferența dintre cele două orașe. Plusul pentru Sibiu este însă că a venit din urmă, mult din urmă pentru că în urmă cu 15 ani nici nu puteai aduce în discuție o comparație între cele două.
statistici din burta ….. cine a fost in amandoua stie ca nu e asa
Dacă ar fi să te muți din Anglia în România și ai avea de ales între Sibiu și Brașov, ce ai alege? Am trăit 9 ani jum în Sibiu și vreo 3 zile de vizită în Brașov.
As alege Brasov. Traiesc de 26 de ani in Finlanda , daca ar fi sa ma intorc acasa as alege Brasov , al doilea Bucuresti (pt ca sunt bucurestean) . Dar si Sibiu e ok , insa cam prea putin la capitolul divertisment, iar cand iesi din perimetrul acela , centru , nu prea mai ai ce vedea
Adevarul este ca Brasovul este peste Sibiu.Nu doar pentru ca Brasovul este un oras mai mare si pentru ca are mai multi turisti,ci pentru ca Brasovul are un farmec aparte,mai multi locuitori si mai multe locuri de vizitat .Eu,ca brasoveanca ,cred ca orasul meu este tot ce imi doresc: scoli bune,locuri de vizitat,un mall(Coresi) si Eliana Mall (dar nu se pune) ,arhitectura frumoasa,magazine mari ,restaurante extraordinare si oameni buni .Chiar daca pentru un aeroprt avem doar promisiuni,tot cred ca Brasovul este cu mult peste Sibiu.Si Sibiul are un farmec aparte dar mie personal imi place orasul Brasov.
Sibiu este un oras frumos dar pentru mine Brasovul e tot ce imi doresc!!!!
click this link now Bitniex.com Trade Altcoins
Nici in 1000 ani… vreodata Sibiul nu va depasi Brasov … Cu atat mai mult in Urmatorii 20 ani distanta se va mari si mai mulr.Brasov va avea aeroport si va fi intretaiat de 3 autostrazi. In plus are forta economica uriasa si este primul judet la turism din tara in zona montana . Sibiu are un farmec aparte dar din pacate nu va depasi Brasovul cel putin in secolul urmator. Asta este realitatea .