Pizza Yolo Sibiu – You only live once, de-aia trebuie să mănânci bine
Plin de speranţă că n-am intrat încă în ultimele 10 zile până la SemiMaratonul Sibiu (mai sunt 11), m-am gândit să comand două pizza în mijlocul săptămânii. Aroganţă, nu glumă! Doar nu merge nimic mai bine cu ultimul episod din Game of Thrones, nu?
Am stat puţin în dubii, Domino’s sau Yolo? M-a convins review-ul de pe Turnul Sfatului, aşa că am mers pe mâna celor de la Yolo. Plus că Domino’s se crede în Las Vegas şi trânteşte o reclamă hidoasă exact în centrul Sibiului. Dă-le dracu’ de reguli de urbanism. Revenind, Yolo e cu plus, Domino’s e cu minus, treaba-i simplă.
Pun mâna pe telefon, apelez, comand. Primă impresie plăcută: voce prietenoasă, mi se dă timp de livrare între 40 de minute şi o oră. Nu am stat cu ochii pe ceas, dar cred că a ajuns în 40-45 de minute maxim. Şi când zic a ajuns, păi a ajuns în faţa uşii. Până acum aveam impresia că pizza se livrează în faţa blocului, la 50 de metri sau pe strada cealaltă, cel puţin asta m-au lăsat să cred alte pizzerii.
Două pizza, două cola cadou şi o întrebare pe care mai mulţi ar trebui să o înveţe “Cum aţi aflat de noi?”. Le-am făgăduit un like pe Facebook şi le-am promis că o să mai comand dacă pizza lor e la fel de bună precum se aude în urbe. Dar, again, tonul prietenos şi faptul că persoana din faţa mea ştia regulile elementare de promovare mă convingea că şi gustul o să fie pe măsură.
Şi a fost. Bun de te lingi pe deşte, cum ar zice ‘nea Kentucky Fried Chicken. Am luat Prosciuto e Funghi şi Acapulco, plus un sos picant făcut aşa cum trebuie. Blatul e din acela care nu rămâne aruncat în cutie pentru că are marginile tari. Carnea e cât trebuie şi legumele au avut gust. Cred că o să-mi ofere un post pe marketing după review-ul ăsta.
Guess what, site-ul e din secolul 21 şi chiar găseşti poze cu pizza dacă îl accesezi. Dacă vă întrebaţi de ce mă minunez pentru un site, căutaţi câteva pizzerii din Sibiu pe google, o să vă distraţi.
Site-ul e aici şi pagina de Facebook aici. Am înţeles că au deschis doar de o lună şi jumătate şi sunt pe calea cea bună. Să vă ţină năravul!
PS: Livrarea e gratuită în Șelimbăr și cartierele Vasile Aaron, Vasile Milea, Cireșica și Hipodrom. Pentru restul zonelor se percepe o taxă de 5 lei pentru comenzile sub 30 de lei.