Lecții de viață și voință la Semimaratonul Sibiu 2016

S-a tras cortina peste cea de-a cincea ediție a Semimaratonului Sibiu, cum ar zice niște clasici în viață. A 5-a pentru unii, prima pentru mine. După ani de zile în care cunoșteam alergatul doar când vedeam că pleacă autobuzul din stație, acum doi ani mi-am tras adidașii în picioare și am ieșit în parc. N-au fost multe curse, dar am descoperit plăcerea de a alerga cu muzica în urechi, de a simți mirosul de iarbă proaspăt cosită din Sub Arini și, poate cel mai important, plăcerea de a-ți depăși limitele.

28 mai 2016 va rămâne pentru mine o zi specială. Emoții? Au fost. Cum să nu fie când vezi în jurul tău zeci de persoane care se îndreaptă către Piața Mare și parcă mărșăluiesc în același ritm. Oameni care coboară din mașini cu numere de Cluj, Timișoara, Brașov, București. Oameni cu echipamente de profesioniști sau cu un simplu trening pe ei. Oameni care au un singur scop: să alerge pentru comunitate și pentru a-i ajuta pe alții.

A trebuit să fiu acolo, în mijlocul a 2600 de oameni, ca să descopăr adevăratul scop al evenimentelor de acest gen. Nu aleargă nimeni pentru faimă, nu aleargă nimeni pentru recunoaștere sau pentru premii, ci aleargă pentru ceilalți. În acel moment nu mai discutăm nici măcar despre sănătate, ci discutăm despre atragerea atenției asupra forței oamenilor. Da, putem alerga toți prin parcuri în zeci de orașe ale țării, însă ce energie și ce voință degajă mii de oameni care respiră același aer și care se susțin unul pe celălalt!

Acum o săptămână am alergat 10 kilometri și nu mi s-a părut greu deloc. Însă ce diferit a fost acum! Traseul diferit, emoțiile, faptul că nu am mâncat nimic, presiunea scoaterii unui timp bun, dorința de a nu dezamăgi, of, câte ar mai fi… Picioarele nu te mai ascultă, respirația ți se taie, panta din față ți se pare Everest… Apare gândul acela nebun “Nu cred că pot să ajung la final”. Și cu toate acestea, strângi din dinți și înaintezi.

“Hai că poooți”, se aude de la un voluntar de pe margine. E o fată de nici 18 ani, dar energia ei te face să mergi mai departe. Încă 200 de metri și un voluntar trecut de mult de prima tinerețe strânge pumnul și strigă “Nu te lăsaaa!”. Ce oameni frumoși! La jumătatea cursei mă opresc din alergat și pășesc încet, încercând să-mi trag sufletul. Mă bate prietenește imediat cineva pe spate și-mi spune “Hai, hai că poți!”. E o doamnă în tricou roșu. Nu știu dacă citești articolul, însă Mulțumesc!

Deși e decent spre bun pentru un începător, timpul nu mai contează. Contează doar sprintul de final și mâna dată partenerului de ștafetă. “Succes!” și fac cale întoarsă către punctul de plecare pentru a-mi aștepta coechipiera. Felicitări, Emi!

Sunt convins că fiecare are povestea lui la acest Semimaraton. Deși se numește Semimaratonul Sibiu, sunt convins că fiecare cursă este un adevărat maraton pentru cei care aleargă. Indiferent dacă alergi 5 km, 10 sau 21, e la fel de greu și de frumos pentru fiecare. E greu când piatra cubică le joacă feste gleznelor tale și când ieși din parc direct în razele soarelui arzător, însă e atât de frumos să vezi străini care te încurajează și descoperi puteri pe care nu credeai că le ai.

Între miile de povești care sunt sigur că ar putea fi spuse în urma unei zile perfecte, eu am ales să vă descriu două. Prima, surprinsă excelent în filmarea de mai jos, ne arată ce înseamnă un astfel de eveniment. Un tată este încurajat de fetița lui. Un tată din aproximativ 1200 de alergători la cros. Ce poveste!

A doua, poate nu la fel de cunoscută ca cea de mai sus, reprezintă esența prieteniei și a faptului că, de cele mai multe ori, lucrurile frumoase cer sacrificiu. Alex și Ana au participat la ștafeta de 2×10 km. Ei bine, ultimul kilometru a reprezentat o adevărată încercare pentru Ana, însă Alex a mers acolo, a luat-o de mână și au alergat împreună până la finish. Lecții de viață!

În cifre, Semimaratonul Sibiu 2016 a însemnat peste 2600 de alergători, 300 de voluntari, 30 de companii și organizații care au ajutat la buna desfășurare a competiției și aproximativ 340.000 de lei strânși pentru cele 21 de cauze. Cu toții merită un mulțumesc! pentru că împreună am descoperit cum să fim mai puternici. Ne vedem în 2017 la Sibiu!

Foto featured: Gabriela Cuzepan