Noi artiști anunțați la Untold Festival
Untold Festival face pași importanți către titlul de cel mai important festival de muzică din România, deși mai sunt aproape cinci luni până la eveniment. “Povestea nespusă”, așa cum au denumit-o organizatorii, are loc între 30 iulie și 2 august în Cluj Napoca.
Să rezumăm ce știam până acum: David Guetta și Avicii, headlineri, ATB, Tinie Tempah, Fatman Scoop, Cazette și Third Party, alți artiști anunțați. John Newman și Patrice le-au stricat puțin planurile organizatorilor și s-au anunțat singuri pe paginile lor de Facebook. Să fie primiți. 20.000 de bilete s-au vândut deja, dar se așteaptă vreo 300.000 de participanți pe durata celor patru zile.
Astăzi au venit noi informații. Așadar, vor fi 10 scene și patru zone principale: Cluj Arena, Sala Polivalentă, Parcul Central și Piața Unirii. Va exista și o zonă denumită “The Pool” în incinta unui ștrand din Cluj Napoca. Noi artiști anunțați? Fedde le Grand, Andy C, Tujamo, Pendulum DJ Set, DJ Premier, Wilkinson, Bondax, Foreign Beggars, P Money, Akua Naru, Crazy P, Jeru the Damaja, Onra (live), Mr Woodnote & Eva Lazarus, Nightmares on Wax (dj set), Subcarpați și Şuie Paparude.
Suntem așadar pe la 20% din totalul artiștilor și deocamdată pare un festival EDM, dar organizatorii anunță că vor urma și alte genuri.
Pe mine m-au convins de la Guetta și Avicii, dar nu ai cum să nu te bucuri când auzi nume ca Fedde le Grand, John Newman sau ATB. Pentru nehotărâți, vor mai fi anunțați încă doi headlineri cu nume cel puțin la fel de rezonante ca primele două.
Găsiți abonamente pentru cele 4 zile de festival în rețeaua Eventim și la partenerii Untold din țară. 259 de lei și 449 de lei (VIP) pentru cei cu dare de mână.